Utilizarea funcției de curățare catalitică a cuptorului tău Electrolux

Soluție

Gata cu frecatul grăsimii întărite pe pereții cuptorului. Anumite modele de cuptoare Electrolux sunt prevăzute cu pereți interiori cu strat catalitic care face curățarea incredibil de ușoară. Acest strat împiedică depunerea grăsimilor reziduale pe interiorul cuptorului și face menținerea acestuia curat mult mai simplă.

Modele noastre de cuptoare pot fi prevăzute cu diferite funcții de curățare care fac curățarea mult mai ușoară. Consultă manualul cuptorului pentru a te familiariza cu funcțiile acestuia de curățare.

Ce este curățarea catalitică și de ce ar trebui să o folosești?

Anumite modele de cuptoare au pereți interiori cu strat catalitic, ceea ce facilitează curățarea cuptorului. Acest strat absoarbe grăsimea, care se desprinde apoi ușor când cuptorul atinge 250°C. Unele cuptoare cu această funcție sunt prevăzute cu un astfel de strat pe pereții laterali, cel superior și cel posterior, în timp ce alte modele au acest strat doar pe peretele posterior. Stratul catalitic se simte la atingere similar cu hârtia abrazivă, iar alimentele nu pot rămâne lipite pe suprafața cuptorului atunci când sunt încălzite. Acest lucru facilitează menținerea cuptorului curat.

Unele modele de cuptoare cu strat catalitic sunt prevăzute cu un program dedicat de curățarea catalitică, în timp ce altele nu. Indiferent de acest lucru, vei obține cu ușurință rezultate remarcabile, iar cuptorul va rămâne curat urmând pașii de mai jos.



Utilizarea funcției de curățare catalitică



Înainte de a începe curățarea catalitică

1. Scoate toate accesoriile și suporturile detașabile pentru rafturi.
2. Suprafețele cuptorului care nu au strat catalitic vor avea nevoie de o curățare tradițională cu un agent de curățare pentru cuptoare și de clătire apoi cu apă caldă. Îți recomandăm să folosești spray-ul nostru .

de curățare pentru cuptoare și cuptoare cu microunde

Notă: Nu curățați niciodată pereții cu strat catalitic cu soluții de curățare.



Pornirea ciclului de curățare catalitică

Opțiunea 1: Cuptorul tău are un program dedicat de curățare catalitică

1. Selectează CURĂȚARE din MENIU și alege CURĂȚARE CALITICĂ

2. Activează programul apăsând tasta cu simbolul până când pe afișaj apare textul „CATA”.

3. Lasă ciclul de autocurățare să ruleze timp de o oră.

Opțiunea 2: Cuptorul tău nu are un program dedicat de curățare catalitică

1. Setează cuptorul la 250°C.
2. Lasă ciclul de autocurățare să ruleze timp de o oră.


După ciclul de curățare catalitică

1. Oprește cuptorul.

2. După ce cuptorul s-a răcit, șterge partea inferioară a cuptorului cu o lavetă moale.

3. Pune la loc suporturile pentru rafturi și accesoriile.



Important

  • Nu curăța suprafețele cu strat catalitic cu spray-uri de curățare pentru cuptoare, agenți de curățare abrazivi, săpun sau alți agenți de curățare. Acest lucru va deteriora suprafața catalitică.
  • Reține că după curățare pot rămâne pete sau decolorări, deoarece acestea nu sunt afectate de proprietățile catalitice. Acest lucru nu va afecta cuptorul tău.

Pentru mai multe informații despre modelul tău de cuptor, consultă manualul de utilizare. Poți

găsi manualul de utilizare aici.

Dacă dorești să afli mai multe despre utilizarea funcției de curățare catalitică,

apasă aici pentru o prezentare generală a modului de curățare și întreținere a cuptorului tău.

A fost util acest articol?